Regimul Alimentar Yang

Regimul Alimentar Yang

Bazat preponderent pe vegetale si cereale YANG, regimul alimentar YANG este o alternativa sanatoasa la tendintele actuale de alimentatie care sunt preponderent YIN. Fara a fi drastic, precum regimul YANG Oshawa care se bazeaza exclusiv pe cateva sortimente de cereale, regimul YANG presupune hranirea cu produse naturale YANG.

Ce inseamna YIN si YANG

Conform traditiei Taoismului, intreaga Creatie ia in permanenta nastere din interactiunea a doua aspecte polar opuse: YIN sau forta feminina si YANG, sau forta masculina. Aspectul YIN (-) este principiul receptiv, se regaseste in partea stanga, repezinta apa, pamantul, frigul, ceea ce este umed, intunecat, expansionat, exterior, jos, difuzat, iar aspectul YANG (+), principiul emisiv, solar, se regaseste in partea dreapta, reprezentat de foc, aer, de ceea ce este cald, uscat, luminos, profund, puternic, interior, sus, condensat. YIN-ul ne hraneste si ne sustine sa existam, iar YANG-ul ne da imboldul aspiratiei si autodepasirii.

Desi intalnita extrem de rar in aceasta epoca, imbinarea perfect armonioasa a calitatilor YIN cu cele YANG in universul launtric uman, conduce la realizarea unei puritati ideale care permite reintegrarea intr-un mod euforic si divin in cadrul Creatiei. Din contra, dizarmonia YIN-YANG conduce la indepartare, confuzie si ignoranta atat fata de adevarul spiritual, profund al existentei noastre cat si fata de semnificatia intregii Creatii ce ne inconjoara.

Cum ne influenteaza aspectele YIN-YANG

În Manifestare, nimic nu este numai YIN sau numai YANG, interactiunea celor doua fiind intr-o continua transformare dinamica. Ele pornesc unul din altul si se potenteaza unul pe celalalt, in permanenta. De exemplu, ziua urmeaza noptii si pe masura ce noaptea scade, ziua creste. Zorii si amurgul sunt niste momente de aparent echilibru pentru ca, in realitate, aceasta este doar o rapida trecere dintr-o stare in alta. Conform Taoismului, YIN-ul si YANG-ul nu constituie stari, ci doar aparente. Ceea ce noi vedem acum, deja nu mai este. Boala pe care noi o constatam in prezent, a aparut inainte de a avea o expresie clar percetibila.

În cazul fiintelor umane, predominanta YIN-ului sau a YANG-ului determina structura fizica, psihica, mentala si spirituala. În general, femeile tind sa manifeste preponderent aspectul YIN, iar barbatii pe cel YANG. Dizarmonia de tip YIN face sa apara, in general, stari de oboseala, apatie, tristete, conventionalism, disimulare, viclenie, impuritate, confuzie, limitare, complacere, receptivitate necontrolata, haos. Dizarmonia de tip YANG duce in general la stari de orgoliu exacerbat, aroganta, neiertare, abuzuri, uscaciune, nervozitate, duritate, incrancenare, rigiditate in exces, severitate, despotism, dogmatism.

Din punctul de vedere al traditiei taoiste, in cazul in care aspiram sa ne amelioram sanatatea si sa traim impliniti si fericiti, este necesar sa avem in vedere armonizarea celor doua principii complementare, YIN-YANG, in propriul univers launtric.

Clasificarea alimentelor YANG

Avand in vedere ca intr-o anumita masura „suntem ceea ce mancam”, alimentatia este o importanta cale prin care ne putem rearmoniza intr-un mod profund atat structura fizica cat si starile psihice. În zilele noastre, hrana noastra este preponderent YIN, din cauza numerosilor conservanti si aditivi extrem de toxici pusi in alimentele pe care le gasim pe piata de consum. Hranirea cu produse naturale preponderent YANG ne poate ajuta foarte mult sa reechilibram balanta YIN-YANG in universul nostru launtric, creand astfel premisele pentru o viata mai activa, mai pura, mai sanatoasa.

În functie de predominanta energiei YANG, alimentele pot fi moderat YANG, accentuat YANG sau extrem YANG.

Cereale si produse din cereale

Moderat YANG: grau integral, orez integral, orz integral, ovaz integral, porumb integral, secara integrala, grau bulgaresc, gris din grau integral, malai din porumb complet, orez expandat, paine neagra.

Accentuat YANG: hrisca, mei, orez Basmati, orez semidecorticat, amarant, sorg.

Extrem YANG: germeni de cereale, orez salbatic.

Fructe 

Moderat YANG: fragi, gutui, macese, mure negre, stafide, afine vinetii, agrise, coacaze negre, rachitele, rodii.

Accentuat YANG: afine negre, dracila, mere, zmeura, coacaze rosii, merisor, mure rosii, porumbar – fructele proaspete.

Extrem YANG: porumbar – fructele uscate, mere padurete, mere pitice.

Fructe oleaginoase

Moderat YANG: masline negre, castane comestibile.

Accentuat YANG: alune, nuci, nuci de Cajou.

Extrem YANG: fistic, migdale.

Legume

Moderat YANG: telina (radacina), ceapa alba, ceapa verde, dovlecel, dovleac de copt, fasole verde, papadie, ridiche alba, ridiche de luna, spanac, usturoi verde, varza alba, anghinare, gulie, nap turcesc, napi, rutabaga, scortonera, topinambur, varza de Bruxelles, varza Kohlrabi.

Accentuat YANG: andive, ceapa rosie, conopida, morcov, patrunjel radacina, praz, urzica, barba caprei (salsifi), broccoli, cardon, celeriac, dovlecel patison, hasma, lotus, varza chinezeasca, varza creata.

Extrem YANG: varza rosie.

Leguminoase 

Moderat YANG: fasole Mung.

Accentuat YANG: naut, soia, fasole Adzuki.

Extrem YANG: nu exista.

Produse lactate

Moderat YANG: lapte de capra.

Accentuat YANG: branza de capra, ghee (unt clarifiat).

Extrem YANG: nu exista.

Diverse

Moderat YANG: ou de tara (galbenus), branza de soia, ou de prepelita (integral), icre de orice fel.

Accentuat YANG: ou fecundat (galbenus), manatarca (integral), pasta de susan (Tahini).

Extrem YANG: polen, sare.

Uleiuri 

Moderat YANG: ulei de masline, ulei de porumb, ulei de migdale.

Accentuat YANG: ulei de soia, ulei de mustar, ulei de rapita, ulei de ricin.

Extrem YANG: ulei de floarea soarelui, ulei de susan.

Condimente

Moderat YANG: telina – frunze, anason – seminte, hrean – frunze, marar – frunze, menta – frunze, menta de gradina – frunze, mustar alb – seminte, patrunjel – frunze, tarhon – frunze, turmeric – radacina, arpagic, leurda, leustean, leustean scotian, nucsoara -fructe, piper verde – seminte, rapita – frunze, usturoi de Egipt.

Accentuat YANG: ardei iute, busuioc, cimbru de cultura, chimen, coriandru, dafin, ghimbir, hrean – radacina, marar – seminte, mustar negru – seminte, piper negru – seminte, scortisoara, usturoi, sofran – flori, angelica – radacina, ardei de Cayenne, asmatui – frunze, cardamom – seminte, creson, ienibahar fructe, menta creata, monarda, nasturel, negrilica – seminte, salvie, schinduf – seminte.

Extrem YANG: cimbru de gradina, ghimbir – radacina uscata, rozmarin – frunze, sovarf – flori, cuisoare – muguri florali uscati.

Plante de leac

Moderat YANG: anghinare, brad – muguri, captalan, coada soricelului – flori, coada racului – frunze, fragi – frunze, galbenele – flori, musetel – flori, pin – muguri, pir – radacina, plop negru – muguri, rachitan – frunze si flori, rostopasca – frunze, sanziene galbene – flori, sunatoare – flori, traista ciobanului – partea aeriana, turita mare – frunze, batranis – partea aeriana, caltunasi – flori, capsun – frunze, castan salbatic – frunze, craite – flori, fumarita – partea aeriana, iarba sarpelui – partea aeriana, iarba Sfantului Ion – flori, ienupar – fructe, mataciune – frunze, pufulita – partea aeriana, schinel – frunze, sclipeti – partea aeriana, verbina – partea aeriana.

Accentuat YANG: afin – frunze, coada calului – frunze, ghimpe – frunze, isop – frunze, nuc – frunze, pelin – frunze, unguras – frunze, zmeur – frunze, busuioc salbatic – partea aeriana, camfor – lemnul, ceai – frunze, cretusca – flori, grindelia – partea aeriana, lacramioare – flori, mirt – frunze, mur negru – frunze, napraznic – partea aeriana, roaiba – radacina, splinuta – partea aeriana.

Extrem YANG: cerentel – radacina, crusin – scoarta, iarba mare – radacina, obligeana – radacina, stejar – scoarta, arnica – flori, calomfir – frunze, gingko – frunze, lemnul Domnului – frunze, pedicuta – partea aeriana, scanteiuta – partea aeriana, siminoc – flori.

Plante Vitalizante

Moderat YANG: armurariu – seminte, brusture – radacina, papadie – radacina, urzica – radacina, ashwagandha – radacina, orz verde – planta tanara, untul pamantului – radacina.

Accentuat YANG: cicoare – radacina, crucea pamantului – radacina, dovleac – seminte.

Extrem YANG: floarea soarelui – seminte, susan – seminte, gingseng – radacina.

Cateva retete delicioase pentru regimul preponderent YANG

Salata de cruditati 

Se dau pe razatoare gulii, morcovi, mere si ridichi. Se adauga masline, ceapa, patrunjel sau marar tocat marunt, ulei (de masline, de susan sau de floarea soarelui), sare si condimente dupa gust. Dupa preferinte, se presara susan copt sau se poate servi cu maioneza vegetala YANG care se  prepara din galbenus de ou de tara, seminte de mustar macinate, sare, ulei si condimente dupa gust.

Salata de soia

Soia se tine la inmuiat 12 ore, se spala si se fierbe in apa cu sare. Se strecoara zeama, se lasa sa se raceasca si se adauga ulei dupa gust, cimbru verde, ceapa tocata, morcov ras, verdeata, susan si condimente.

Gomasio

Se prajesc usor semintele de susan, se macina in asa fel incat sa fie zdrobite usor nu pulbere si se adauga 10 % sare grunjoasa. Se pastreaza maxim opt zile la intuneric, intr-un recipient inchis ermetic. Este bine sa fie consumat impreuna cu paine din faina completa facuta in casa sau orez basmati. Are ca efect eliminarea gradata a aciditatii sangelui.

Humus 

Nautul fiert bine se paseaza, se amesteca dupa gust cu cateva linguri de Tahini (pasta de susan), menta verde, busuioc verde, piper alb, ulei de masline, sare. În reteta originala se adauga si zeama de la o lamaie dar atentie, deoarece lamaia este un aliment YIN. Daca pasta este prea groasa se mai adauga un pic din apa in care a fiert nautul. Se serveste cu lipii facute din faina integrala si salata de cruditati.

Lipii

Se amesteca faina integrala, sare si apa pana obtinem o coca din care formam lipii care se coc pe plita la foc potrivit. Optional, putem adauga in aceasta coca putin ulei de masline, o lingurita ghee, susan macinat, condimente. Lipiile se pot praji si in ulei (cca. 1 cana ulei la o tigaie mare), iar apoi le lasam un pic la scurs.

Pasta de branza de capra

Amestecam branza de capra sarata cu ulei de masline, masline, rozmarin si busuioc verde (sau orice alte condimente care ne plac).

Sushi 

Se fierbe orez basmati cu sare, se scurge, iar la sfarsit se adauga putin ulei sau ghee si ghimbir dupa gust. Întindem algele patrate pe un platou de lemn si punem cca. 3 linguri de orez de-a lungul uneia dintre laturi. De preferat ca orezul sa fie inca fierbinte atunci cand facem aceasta. Mai putem adauga deasupra doua fasii de omleta din galbenus de ou de tara si o lingura de diverse legume YANG taiate foarte subtiri (cum ar fi morcovi sau dovlecei) eventual calite in prealabil. Rulam apoi sushi si il lasam 10 minute deoparte sa se patrunda. Apoi, il taiem felii de cca. 2-3 cm grosime, aranjam pe un platou si punem deasupra dupa gust, sos de soia.

Placinta de dovleac

 Se taie in bucatele de cca. 4-5 cm, jumatate de kg. de dovleac. Separat, se caleste in ulei o ceapa taiata marunt la care se adauga bucatelele de dovleac, un pic de apa si sare. Se fierb impreuna. Pentru foaia de placinta se amesteca o ceasca de faina integrala, 3 linguri ulei (putem adauga si ulei de susan), sare, 2-3 linguri scortisoara si putina apa. Se intinde din jumatate de compozitie o foaie care se aseaza intr-o forma de tarta. Se pune apoi compozitia de dovleac peste care asezam si cateva bucatele de mar in prealabil curatat. Putem adauga si o lingura de ghee. Se acopera totul cu foaia facuta din cealalta parte de compozitie. Se unge cu galbenus de ou, se decupeaza cu un cutit o cruce deasupra si se coace la cuptor, la foc potrivit, aproximativ o ora.

Tarta de mere

Se garniseste o tava cu aluat preparat ca la placinta de dovleac. Se aseaza pe acesta, in tava, bucati de mere, stafide, nuci, scortisoara. Se toarna deasupra un sos din faina integrala de grau, doua galbenusuri de ou de tara, doua linguri de ulei si putina apa. Optional putem adauga si o lingura de ghee. Se da la cuptor 30-40 de minute.

Clatite din faina integrala

Din faina integrala si apa se face o coca subtire, ca la clatitele clasice. Ouale sunt optionale. Daca dorim ca aceste clatite sa fie sarate putem adauga un varf de cutit de sare. Daca le dorim dulci si aromate, adaugam 4-5 linguri de scortisoara, dupa gust. Într-o tigaie mare punem jumatate de lingurita ulei iar cand se incinge turnam un polonic mic din compozitia de clatite si invartim tigaia pentru ca aluatul sa se distribuie uniform. Pentru umplutura, amestecam migdale macinate pudra, cu o lingurita de ghee si cu stafide inmuiate in putina apa. În cazul in care ne-am hotarat sa includem si mierea in regimul nostru preponderent YANG, putem face o crema din miere, ghee si nuci prajite si macinate (mierea este un aliment YIN).

Indiferent ca este vorba despre fructe, legume, cereale sau lactate, hranirea preponderenta cu alimente YANG cat mai naturale este o modalitate practica de reechilibrare si purificare a propriului univers launtric. În cazul in care ne aflam pe o cale spirituala, adoptarea macar pentru anumite perioade de timp, in functie de posibilitati, a unui regim preponderent YANG sau exclusiv YANG, ne va ajuta sa ne trezim si sa ne amplificam puritatea launtrica, luciditatea, aspiratia spirituala si astfel sa constientizam rolul important al alimentatiei in practica YOGA.