Chestionar Ayurvedic

click pentru a accesa CHESTIONARUL

Va propunem in cele ce urmeaza realizarea unui test constituţional ayurvedic simplu, care poate sa contribuie la realizarea unei cat mai bune aprecieri a tipului nostru constituţional din perspectiva cunoaşterii tradiţionale din AYURVEDA. Acest test constituţional ne va ajuta sp putem aprecia cat mai bine care este predominanta constituţionala individuala prin identificarea principalelor manifestari ale DOSHA ei predominante din fiinţa noastra.

Testul este alcatuit din trei tabele cu cate 21 de afirmaţii care ilustreaza aspecte şi caracteristici constituţionale diferite, corespunzatoare celor trei DOSHA-uri, VATA, PITTA şi KAPHA.

La sfarşitul fiecarui tabel dintre cele trei corespunzatoarea fiecarei dintre cele trei DOSHA-uri se va calcula suma din toate punctele obţinute. Vom obţine trei scoruri, corespunzatoare aprecierii de catre noi a predominanţei celor trei DOSHA-uri. Apoi vom comparara aceste rezultate pentru a afla astfel rezultatul final acestei aprecieri a tipului nostru constituţional, prin identificarea predominantei relative a celor trei DOSHA-uri in fiinţa noastra.

Pentru a realiza cat mai bine acest test constituţional ayurvedic este necesar sa il completam cu o cat mai mare exactitate, cu atenţie şi cu obiectivitate. De obicei, aprecierea noastra pentru caracteristicile fizice este ceva mai uşor de realizat, in timp ce aprecierea noastra pentru aspectele mentale şi comportamentale poate fi ceva mai dificil de realizat, tocmai datorita inclinaţiei noastre catre subiectivism. Pentru a ne asigura ca indeplinim cat mai bine aceste condiţii este util sa reluam completarea testului de cateva ori, la intervale de timp de peste o luna de zile, pentru a compara astfel opinia noastra cu privire la anumite aspecte constituţionale dintre cele enunţate, asupra carora deocamdata nu ne putem pronunţa intr-un mod indeajuns de obiectiv.

Pentru aspectele despre care noi nu suntem foarte siguri, putem cere ajutorul unui prieten sincer şi onest, care ne cunoaşte suficient de bine şi care poate fi mult mai obiectiv in aprecierile sale.



Estimarea individuala a fiecarui aspect se va realiza prin acordarea unui anumit punctaj, prin alegerea unui numar de la 0 la 6, ce va fi notat pe acelaşi rand cu afirmaţia la care se face referire. Pentru realizarea acestui test constituţional este necesar sa citiţi cu atenţie descrierile enunţate şi apoi sa bifaţi casuta care va caracterizeaza cel mai bine. Semnificaţia numerelor ce pot fi alese este urmatoarea:

0= Nu – niciodata
1= f. rar
2= uneori, nu des
3= frecvenţa medie
4= de cele mai multe ori
5= aproape tot timpul
6= Da – totdeauna

click pentru a accesa CHESTIONARUL

Articol preluat din Programul Taberei yoghine de vacanţa Costineşti 2012, Editura Shambala www.editurashambala.ro, tiparit de Ganesha Publishing House www.ganesha.ro