Este evident pentru oricine ca un drajeu rosu sau albastru cuprinzand doar unul dintre principiile active ale unei plante (substanta care de cel mai multe ori nici nu e naturala, ci sintetizata in laborator si, deci, lipsita de principiul vital) nu poate avea un efect comparabil cu cel al plantei sau al extractului de planta.
Un element extras dintr-un ansamblu nu poate fi decat incomplet si, prin urmare, insuficient. Îi va lipsi intotdeauna sprijinul substantelor sinergice indispensabile actiunii lui, astfel incat diferitii factori se sprijina, se completeaza, se intaresc reciproc in aspectele potential agresive, mai mult decat daca ar fi fost folositi izolat. Evidenta este atat de categorica incat nu necesita alte dovezi.
Astfel, scorbutul n-a putut fi vindecat cu vitamina C de sinteza, folosita chiar in doze mari. Dar boala aceasta se trateaza prin consumarea anumitor legume sau fructe (lingurea, varza, hrean, lamaie). Profesorul Paris a demonstrat ca vegetalele acestea actioneaza gratie vitaminei C, dar mai ales datorita prezentei concomitente a vitaminei C2, necesara actiunii primeia.
Se cunosc deopotriva si alte ratiuni ale folosirii vegetalelor. De exemplu, sunt binecunoscute proprietatile energizante ale caiselor. Or, acestea contin tocmai zaharuri simple (levuloza si glucoza, pentoza, arabinoza) – adevarati combustibili pentru organism si care nu solicita in plus tubul digestiv. Mai mult, asocierea cu acizii organici continuti in fruct pare sa fie de mare importanta pentru metabolizarea lor.
Zaharurile din struguri sunt reprezentate in principal de glucoza – component normal al sangelui – si, in consecinta, aceste zaharuri nu au nevoie de digestie. De aceea, strugurii sunt recomandati atat in cazul constipatiilor, cat si in cazurile de guta sau reumatism.
Un element oarecare dintre cele care intra in alcatuirea caisei ori a strugurelui, sau o asociere fantezista a celor mai bune elemente cunoscute in prezent n-ar putea sa asigure ansamblul proprietatilor fructului integral.
Toate elementele unui vegetal sunt, intr-adevar, necesare actiunii optime a acestuia: sarurile minerale complementare, oligoelementele, enzimele, mucilagiile, glucidele, proteinele, lipidele, vitaminele etc., care nu pot avea eficacitate decat in sinergie.
Majoritatea vegetalelor contin vitamine ale complexului B. Consumul, chiar crescut, de legume, fructe sau cereale inzestrate cu acest complex nu atrage dupa el inconveniente serioase. Izolata, vitamina B1 se comporta ca un antagonist al vitaminei PP. Dar ea nu este niciodata „agresiva” atunci cand e administrata sub forma germenilor de grau, a drojdiei de bere ori a orezului nedecorticat.
Clorofila legumelor si a fructelor, a plantelor in general, are o enorma importanta in mentinerea echilibrului intern al organismelor animale. Ea este „sangele verde” al vegetalelor. Între ea si hemoglobina sunt putine deosebiri: nucleul lor comun este botezat hemopirol, metalul insotitor fiind intr-un caz fierul si in celalalt magneziul. De aceea, clorofila s-a distins de mult timp prin virtutile ei antianemice, prin proprietatile ei tonifiante si ca factor de crestere. Unii autori ii acorda, in plus, proprietati anticancerigene.
Alimentele naturale sunt medicamentele noastre!
Alimentele naturale si plantele medicinale, intr-un mod competent dozate si asociate unele cu altele, pot constitui veritabile medicamente.
Iata cateva argumente in aceasta directie:
- alimentele naturale contin agenti farmacologici (naturali) de care organismul se poate folosi ca de niste medicamente (vitamine, elemente minerale, aminoacizi, amine biogene s.a.m.d.);
- alimentele naturale obtinute in conditii biologice (si nu prin hiperstimulare) si plantele medicinale nu numai ca nu intoxica organismul, ci aduc nutrienti mai usor asimilabili si stimuleaza astfel dezintoxicarea, redand corpului vigoarea si sanatatea;
- alimentele naturale si plantele medicinale sunt entitati vii care se sacrifica pentru a ne asigura noua viata. Ele au toate nivelurile energetice pe care le are si fiinta umana si, prin urmare, sunt capabile sa induca modificari benefice fizice, emotionale, mentale. Veridicitatea acestor afirmatii este confirmata de eficienta extraordinara a remediilor biofunctionale (dilutii inalte ale unor extracte naturale, care, practic, nu mai contin nicio molecula din substanta bioactiva).
Inspirati de traditia populara, anumiti oameni de stiinta s-au angrenat in realizarea de studii si corelatii intre anumite tipuri de alimente naturale si unele maladii. Ei au descoperit astfel ca alimentele naturale au, cu certitudine, importante proprietati farmaceutice. Astfel, terapeuti autentici, cum este de exemplu doctorul francez Jean Valnet, prescriu plantele medicinale, legumele, fructele cerealele, mierea de albine pentru tratarea pacientilor lor. Noile descoperiri in domeniul farmacologiei alimentare sunt de natura sa provoace adevarate rasturnari de valori in mentalitatea medicala.
Oamenii pot sa utilizeze (daca sunt corect informati si educati in acest sens) alimentele naturale pentru a-si mentine un grad optim de vitalitate si sanatate sau pentru a ameliora ori vindeca anumite maladii. Asistam la o situatie inedita: oamenii de stiinta contemporani, angrenati intr-o munca pasionala, dau explicatii biochimice (dar nu pot fi explicate si cauzele subtil-energetice) faptului ca alimentele naturale pot constitui medicamentele noastre.
Este normal de fapt sa se petreaca asa, pentru ca acum medicina si farmacologia se intorc la origini. Ele au pornit de la Natura si se intorc la Natura (medicamentele de sinteza au plecat de la compusi izolati din extracte naturale). În aceasta directie, chiar Organizatia Mondiala a Sanatatii a initiat un program de culegere de informatii din toate regiunile Globului, in care remediile naturale sunt folosite cu succes. Acest program se va focaliza mai ales asupra preparatelor miraculoase ale „vracilor”, ale samanilor si ale altor persoane initiate, si reprezinta recunoasterea oficiala a valorii inestimabile a remediilor naturale si chiar a practicilor magice.