Argila pare sa posede aproape toate calitatle: este un agent foarte puternic de regenerare fizica, lucru mai bine cunoscut acum, cand s-au descoperit oligoelementele folosite in terapeutica. Compozita argilei ne permite sa explicam actunea ei remineralizanta, reechilibranta si, deopotriva, antitoxica. Toate proprietatle acestea erau cunoscute din antichitate.
Exceptand forma pe care unii se amuza sa o modeleze, argila nu are, evident, nimic care sa poata reaminti, de o leguma sau de un fruct. Dar, ca si vegetalele pe care le sustne si le imbogațeste, ea contne numeroase minerale si oligoelemente. Este, ca si ele, inzestrata cu numeroase calitat.
Aceasta metoda terapeutica, foarte veche, este intr-adevar de o putere rara si singura ei lipsa consta in faptul ca e prea cunoscuta, deci vulgarizata. În literatura secolelor trecute, vom gasi exemple uimitoare de vindecari intr-o multme de afectuni, adeseori grave.
Se pare ca, in legatura cu argila, ca si alte domenii, anumite lucrari vechi au fost pierdute. Știm, totusi, ca egiptenii o foloseau pentru mumificarea cadavrelor (proprietatle antiseptice ale argilei).
Daca luam ad literam citate din lucrarile vechi, argila pare sa fi fost inzestrata, in vremuri indepartate, cu anumite virtut disparute in zilele noastre. Într-adevar, acum nu ne gandim sa tratam niste tumori sau niste deformari osoase cu plasturi de argila, decat ca un tratament ajutator. Anumite populati, lipsite de alte mijloace, folosesc insa si astazi, pentru ingrijirea unor astfel de cazuri, doar plasturii si baile de argila si obtn rezultate foarte bune.
Este posibil ca, aplicate unor leziuni osoase, plasturii sau baile de argila sa nu mai aiba aceeasi eficienÈ›a, in zilele noastre, faÈ›a de cea observata odinioara in baza obisnuinÈ›ei (traditei) in cursul mai multor generati sau a influenÈ›elor de ordin psihologic survenite la anumite grupari omenesti. Componenetele biologice ale contemporanilor nostri sunt, cu siguranÈ›a, intrucatva diferite de cele ale omului care vieÈ›uia acum doua sau trei mii de ani. Astfel, in urma cu mai putn de o jumatate de veac, se socotea ca procentajul normal al colesterolemiei (concentrata colesterolului in sange) se situa intre 1,80 si 2,20 g/l sange. În prezent, numerosi autori cred ca poate fi ridicat la 2,40 – 2,50g/l sange.
În felul acesta, reactile la tratament pot sa se modifice in functe de conditile fiziologice ale momentului. Poate ca este aici una dintre explicatile posibile ale anumitor „moduri terapeutice”, uneori defaimate, medicamentele noi facand legatura cu cele vechi ajunse cu timpul inactive.
În Indochina, intre anii 1950 – 1953, mult medici au remarcat ca anumite medicamente, devenite inoperante pentru raniti francezi, se dovedeau foarte eficiente cand se administrau vietnamezilor.
Se pare ca deprinderea cu medicamentele naturale este in mod obisnuit limitata de timp. Dar, pentru mult contemporani, din cauza indelungatei uitari in care a fost tnut, tratamentul cu argila ar fi susceptibil sa joace rolul unei terapeutici „noi”.
Medicul grec Dioscoride ii atribuia argilei o forța extraordinara. Pliniu cel Batran, Galen, Avicenna au vorbit indelung despre ea in scrierile lor.
Ludovic al XIV-lea uza bucuros de argila pentru ca strasnica lui pofta de mancare ii pricinuia uneori anumite neplaceri. Literatura ne-a relatat, de altfel, despre fisurile anale, despre hemoroizi si despre alte infirmitat din „pletora” Regelui Soare. Este oare ratunea pentru care, dupa Saint-Simon, Ludovic al XIV-lea facea o mare risipa de prafuri?
În „Sciences et Voyages”, s-a putut citi, sub semnatura lui M. M. Deribéré si A. Esme: „Marco Polo semnala de pe atunci ca pelerinii care se duceau in orasul sfant Niabar erau adesea bolnavi de febra din trei in trei zile, pe care o indepartau absorbind putn pamant rosu din locul situat aproape de cetate.”
Mai aproape de noi, Kuhn (din Leipzig), Strumpf, Just, Kneipp au contribuit mult la reabilitarea terapeuticii cu argila. Profesorul Strumpf, de la Universitatea din Berlin, a prescris argila in anul 1903, la numerosi bolnavi atinsi de febra asiatica. În faÈ›a rezultatelor obtnute, un librar, a devenit propagatorul metodei.
În timpul razboiului din 1914-1918 se adauga in mustarul destinat unor regimente franceze o cantitate mica de argila. Contrar altor unitat, regimentele acestea nu au fost decimate de dizenterie. Trupele rusesti, de asemenea, foloseau argila pe cale interna. Metoda este des intalnita, sub diverse forme, in numeroase medii populare. Exista È›ari in care bolnavii continua sa se trateze inghitnd argila, mai ales in Africa, in America de Sud, in India, unde chiar Gandhi o recomanda.
Geografia anumitor È›ari aduce celor care folosesc argila diverse saruri minerale si metale, cum ar fi fierul si calciul. În Indochina, autohtonii au obiceiul de a tulbura apa raurilor inainte de a bea din ea. Justificarea ar fi ca apa limpede ascunde in ea „spiritul raului.” Tulburand apa, cel care voia sa-si potoleasca setea scapa de el. Adevarata explicatie este insa cu totul alta si mult mai simpla. Este vorba, fara indoiala, de un act de salubritate, ale carei origini au fost uitate. Stramosii vietnamezilor beau probabil apa argiloasa pentru ca ii cunosteau virtutile dezinfectante si tonifiante.
Doctorul Keller – Hoerschelmann care, in asezamantul lui ospitalier, trata prin argila, declara la randul sau ca „folosirea ei interna, in caz de pleurezie, peritonita, inflamatie a partii de jos a abdomenului, catar al vezicii, apendicita, calculi biliari, viermi intestinali, cancere, ulcere, pleurita etc., este de o eficacitate surprinzatoare.”
Se presupune ca utilizarea actuala a sarii si a apelor minerale nu este, in definitiv, decat o forma deghizata si mai rafinata decat a simplei ingerari de pamant.
În ceea ce priveste utilizarea argilei pe cale externa, animalele care cunosc din instinct plantele necesare sanatatii lor, se scalda in mocirla argilei cand sunt ranite sau bolnave.
Oamenii au folosit-o si ei in felul acesta din vremurile cele mai indepartate, iar in literatura medicala descrierile de acest gen abunda. „Namolul cutitarilor”, care nu era altceva decat argila, se folosea pana de curand in Franta contra arsurilor. În prezent, se cunoaste actiunea asemanatoare a caolinului, a silicatului de alumina. Ori argila este compusa, intr-o mare masura, din acest ultim produs.
Mostenitor al unei indelungate traditii, parohul Kneipp folosea in mod curent un amestec de argila si de otet pentru cataplasmele si pentru plasturii lui.
În zilele noastre, in Germania si in Elvetia, anumiti specialisti fiziologi aplica pe toracele bolnavilor un plasture de argila calda, care se tine, mai multe ore si uneori toata noaptea.
PROPRIETAILE argilei sunt numeroase.
Argila este antiseptica si, ca toate celelalte antiseptice naturale (esentele aromatice, indeosebi), ea nu prezinta inconvenientele anumitor antiseptice chimice uzuale, care omoara microbii lezand totodata toate celulele care ne alcatuiesc tesuturile.
Alexis Carrel a vorbit adesea despre „inteligenta naturii”. Argila este cu siguranta inzestrata cu ea, dar inteligenta aceasta, asa cum scria el, este inca inexplicabila cu ajutorul cunostintelor noastre actuale.
Proprietatile bactericide ale argilei sunt intrebuintate cu folos in numeroase stari infectioase: enterite, colite, colibaciloza, afectiuni pulmonare sau parazitare (parazitoze intestinale). O plaga purulenta tratata cu argila se lecuieste cu o rapiditate care ne uimeste. Puroiul este eliminat si tesuturile se refac. Cum s-a constatat si la varza, argila – pe cale interna sau externa – colecteaza puroiul si, de fapt, dezinfecteaza, curata organismul.
Analiza efectuata in mai 1928 de prof. Laborde, de la Facultatea de Farmacie din Strasbourg, a permis sa se constate ca argila curativa este sterila, adica lipsita de germeni microbieni. Se pare, pe de alta parte, ca argila este radioactiva, ca de altfel, probabil toate corpurile. Concentratia ei ar fi, dupa zone, de la 0,3 la 1,25 unitate Mache.
Alaturi de proprietatile ei antiseptice si cicatrizante, argila este un absorbant remarcabil: 5g sunt de ajuns ca sa decoloreze 10cm3 ai unei solutii de albastru de metilen de 0,1%. Ea absorabe mirosurile urate (dezinfectarea usoara a tinetelor si a oalelor de noapte). Puterea ei absorbanta explica pastrarea oualelor dupa metoda extrem-orientala precum si capacitatea sa de a elimina mirosul neplacut al unor uleiuri medicinale si al anumitor materii grase care vor sa concureze untul. Argila are si proprietati antitoxice.
În industrie, argila se foloseste pentru decolorarea uleiurilor minerale sau vegetale. Argila are proprietati degresante si decolorante (romanii puneau rufele in apa argiloasa).
COMPOZITIE
Argila contine: siliciu 49,10%, alumina 14,61%, oxizi de fier 5,65%, var 4,44%, magneziu 4,24%, oxizi alcalini 3,08%, anhidrida titanica 0,74%, umiditate 7,40%, pierdere la foc 10,85%.
Puternicul ei continut in siliciu o recomanda in numeroase afectiuni, indeosebi arterioscleroza, tuberculoza, imbatranire prematura si in stari degenerative multiple. Prezenta magneziului, a fierului, a calciului explica rolul curelor argiloase in astenii, demineralizari, stari cancerigene, anemii.
UTILIZAREA ARGILEI
INTERN: Argila care se va folosi pentru uz intern va trebui sa fie o argila grasa, cernuta fin, fara nisip, nefiarta si neamestecata cu produse medicamentoase. Exista argile verzi, albe, galbene, rosii. Cateva testari ne pot permite sa determinam, pentru fiecare bolnav, varietatea mai activa. În principiu, argila din zona in care traim este cea mai recomandabila.
Doza zilnica obisnuita este de o lingurita pentru 3/4 de pahar de apa (1/2 de lingurita pentru copiii sub 12 ani). Este foarte bine daca incepem prin a bea numai apa argiloasa timp de 4-5 zile. Pentru anumite afectiuni: dizenterie, afectiuni gastro-intestinale, anemii, tuberculoza vom putea deopotriva, sa luam 2-3 lingurite pe zi.
Pentru cura interna se foloseste intai „apa de argila”, obtinuta din amestecarea argilei cu apa (daca este posibil apa de izvor) ce se pregateste seara. A doua zi se bea, pe stomacul gol numai apa clara. Se repeta timp de opt zile. Astfel se purifica sangele si se pregateste corpul pentru a primi intr-o a doua etapa (dupa opt zile de repaus) „laptele de argila”. Pregatirea trebuie sa se faca in ajun: punem o lingurita cu argila in 3/4 pahar cu apa, o lasam toata noaptea si, a doua zi dimineata, sorbim dupa ce am amestecat-o (in pahar). Putem deopotriva sa ne luam argila la culcare sau chiar cu o jumatate de ora inaintea uneia dintre mesele principale.
Daca apare o constipatie consecutiva trebuie sa micsoram doza de argila, sporind cantitatea de apa si ingerand ratia in doua sau trei reprize in cursul zilei (cu o jumatate de ora inainte de mese.) În cazul persistentei constipatiei, trebuie sa intrerupem ingerarile de argila vreme de 10-15 zile.
Copiilor care, in mod evident nu pot sa inghita solutia de argila, le vom prepara niste mici perisoare de argila cu o apa aromata (apa in care s-au macerat muguri de pin, eucalipt, cimbrisor, menta). Vor suge aceste perisoare si vor obtine aceleasi binefaceri. Se recomanda sa sugem aceste mici bucati de argila in caz de gingivite, stomatite, pioree alveolara, angine, guturai.
Prima cura de argila este indicat sa dureze timp de trei saptamani. Apoi se va relua zece zile pe luna sau o saptamana din doua. Cura de argila este incompatibila cu o alimentatie bogata in materii grase; se indica sa se bea, intre mese, apa curata sau sucuri naturale in cantitati suficiente.
Puterea absorbanta a argilei ii permite, in plus, sa neutralizeze gustul neplacut al anumitor ape.
Cura de argila este contraindicata in constipatii cronice, tendințe de ocluzii intestinale si hernie iar in cazuri de hipertensiune se va folosi cu prudenta.
EXTERN: Prepararea pastei de argila este foarte simpla: punem argila intr-un recipient de sticla, lemn, de faianta, de portelan (niciodata in vas de metal sau din material plastic) si amestecam, adaugand apa pana obtinem o pasta densa, putin mai moale decat pasta de modelat. Se recomanda sa se acopere argila cu apa si sa se lase astfel cateva ore pana se obtine un terci omogen. Eficienta va creste daca vom adauga si anumite macerate din plante sau cateva picaturi din diferite tincturi naturale. Din ea vom face cataplasme, groase (dupa indicatii) de 1,5-2 cm si cu o suprafata care sa depaseasca putin regiunea tratata.
Cataplasmele (plasturii) vor fi, dupa caz, aplicate reci, caldute sau calde:
– reci, pe regiunile inflamate sau pe partea de jos a abdomenului, in acest caz reinnoindu-se de indata ce se incalzesc (15, 20, 30 de minute, in general); daca persista senzatia de rece, se va inlocui cataplasma cu una calduta;
– caldute sau calde pe regiunea hepatica, pe rinichi, pe vezica, pe oase; cataplasma va fi aplicata direct pe piele, la nevoie prin intermediul unui tifon.
Anumite afectiuni (afectiuni cardiace, contuzii, varice) se trateaza, cel putin la inceput, prin aplicari de comprese si apoi cu cataplasme.
Cataplasmele si plasturii se vor fixa, dupa regiunile tratate, printr-o fasa, o centura de flanela sau un bandaj in forma de T (pentru perineu). Pentru un plasture la ceafa, se fixeaza banda de imobilizare in jurul fruntii, nu al gatului.
Durata aplicarii variaza, dupa caz, de la o ora la doua-trei ore, uneori toata noaptea. Daca apar senzatii neplacute (frig, durere), se va scoate cataplasma si nu se va reinnoi decat dupa 12 sau 24 de ore. În cazul in care cataplasma se usuca prea repede, va fi inlocuita prin alta proaspata.
Dupa scoaterea plasturelui sau a catasplasmei, ramasitele aderente la piele se indeparteaza prin spalari simple cu apa rece sau incropita. Ritmul aplicarilor variaza dupa afectiuni si dupa reactiile bolnavului:
– abcese, supuratii diverse: se reinnoiesc plasturii din jumatate in jumatate de ora, apoi dintr-o ora si jumatate intr-o ora si jumatate, zi si noapte, daca este necesar; pentru noapte se poate inlocui plasturele printr-o compresa cu apa argiloasa, care se va reinnoi o data sau de doua ori;
– regiunile lombare, abdomen, partea inferioara a acestuia, regiunea hepatica: aplicarile pot provoca reactii mai mult sau mai putin vii; de aceea, le vom limita la o catasplama pe zi, mentinuta doua pana la patru ore; vom putea uneori sa lasam plasturele toata noaptea.
Nu vom face mai multe aplicari in acelasi timp. În cazul in care plasturii vor fi indicati in mai multe locuri (partea de jos a abdomenului si plamanul, de exemplu), se va respecta un interval de doua la patru ore intre diversele aplicari.
Femeile se vor abtine de la aplicari de argila in timpul menstrei. Dupa folosire este necesar sa aruncam argila, caci este impregnata de toxine. Se vor spala bandajele utilizate.
Orice cura externa cu argila trebuie precedata sau insotita de un tratament dezintoxicant intern fito-aromaterapeutic, suc de lamaie, laxative naturale, usoare, argila in genere, alimentatie echilibrata atoxica.
Odata inceputa cura de argila nu trebuie intrerupta – decat in cazuri de exceptie. Ea declanseaza, un ansamblu de procese succesive (drenaj, revitalizare), iar oprirea lor ar putea fi nefasta. La inceput, ca si in alte numeroase cure active, se va putea observa o agravare aparenta a afectiunii (marirea unei plagi atone, a unui ulcer, recrudescenta temporara a durerilor reumatice).
Vom incepe intotdeauna cu cataplasme mai subtiri (1/2 cm), putin intinse, timp de una pana la doua ore. Progresiv, se vor utiliza plasturi de 1-2 cm grosime, de formate mai mari si cu durate de aplicare mai lungi. Toate acestea, cu conditia ca ele sa fie bine suportate.
O alta modalitate de folosire a argilei este urmatoarea: se ia huma si lut gras (argila alba), de la adancime mai mare, dintr-un mal batut de soare. Lutul se tine la soare pentru a se incarca cu energii subtile binefacatoare. Apoi, dupa ce se usuca, fie la soare fie in cuptor, sau pe masina (dar atentie, la temperatura moderata), se piseaza marunt si se amesteca bine cu apa ori cu otet, sau cu un macerat de coada manzului, ori de scrantitoare. Cand s-a facut ca o alifie, se intinde pe o carpa si se pune, asa cald, pe partea dureroasa, piept, spate, abdomen, genunchi, unde se lasa pana se usuca, apoi se schimba. Pe langa plasturi si comprese, argila poate fi intrebuintata cu folos pentru pudrare, in chip de talc, atat la sugari, cat si la copii si la adulti. La nivelul plagilor, pudrarea cu argila are o actiune antiseptica si cicatrizanta. La fel si pentru fisuri (crapaturi), eczeme, furunculoza, abcese, ulcere, anumite cazuri de eritem. Plagile se pot spala cu o solutie lichida de argila, la care se adauga cateva picaturi de lamaie. Cataplasmele de argila sunt indicate si in cazuri de migrene, nevralgii si afectiuni dentare.
Mastile de frumusete contin foarte adesea argila. Se va proceda mai simplu, mai economic si mai eficace, folosind argila in pudra din care se va face o pasta cu jumatate de apa, jumatate suc de castravete, de rosii sau de struguri. Pasta aceasta va fi intinsa in strat subtire pe toata fata si pastrata pana se usuca: cincisprezece minute pana la o jumatate de ora. Se va indeparta cu apa calduta. Procedeul acesta, o data pe saptamana, prezinta numai avantajele. Se trateaza astfel acneea, eruptiile fetei, cuperoza, ridurile. Argila praf, amestecata cu ulei de masline, da o crema deopotriva eficace in toate cazurile enumerate.
Pe de alta parte, argila poate fi utilizata si in spalaturi vaginale, in doze de 3-4 linguri la litrul de apa, usor incropita (leucoree, metrite, vaginite, colite, rectite, parazitoze intestinale).
Pentru bolnavii care au prescrieri de bai de namol, care nu au timpul sau mijloacele de a se duce intr-o statiune termala specializata, prezentam mijlocul de a beneficia, totusi, de metoda aceasta terapeutica: se va prepara un terci de argila in cantitate suficienta pentru a umple o cada. Baia va putea fi folosita de mai multe ori. Va fi de ajuns sa adaugam, de fiecare data, o cantitate suficienta de apa calda. Durata acestor bai va fi de 5-10 minute la inceput, apoi de 15-20 de minute. Baile se vor face din doua in doua zile sau de doua ori pe saptamana, timp de o luna. Se repeta daca este necesar dupa o intrerupere de 3-5 saptamani. Sunt indicate mai ales in cazuri de afectiuni reumatismale sau osoase si deopotriva in anemie. Baile locale vor fi practicate in cazul reumatismelor mainilor sau ale picioarelor. În masura posibilitatilor, este preferabila apa de mare sau cea in care s-a pus sare marina.